Ucide zâmbetul acelui înger fără aripi şi trup de întuneric ce râde uneori, ţinând în palmele-i însângerate inima mea pulsând.
Ucide şoapta umbrei mele ce mă urmează pas cu pas, vicleană, cu unduiri de şarpe biblic.
Ucide demonul ce plânge-n mine cu pumnii strânşi a neputinţă, ca un copil bolnav de prea multă lumină.
Ucide cântecul care-mi vibrează-n suflet iar şi iar, obsedant, cu stranii armonii sonore venind parcă de la hotarul altor lumi.
Ucide gândul ce mi-a-ntunecat deodată mintea sau ia-l asupră-ţi şi preschimbă-l în icoană cu candele la căpătâi.
Dragul meu, închide ochii mei lacomi, stinge în jurul meu frumuseţea lumii, sărută-mi cea din urmă lacrimă …şi-apoi…
Zâmbeşte!
Şi ucide-mă!

Anunțuri