111_1

Auzim des expresia “Prefer să îmi spui verde-n faţă ce ai de spus” sau “ Eu zic ce am de zis, nu vorbesc omul pe la spate”. Serios? Câţi dintre noi facem asta? Şi, cea mai importantă întrebare, câţi dintre noi preferă adevărul dur şi nevoalat unei abordări diplomate? Nu vorbesc despre minciuni cronice sau despre atitudini duale, ci despre modalităţile în care poţi exprima – sau nu, depinde de abilităţile fiecăruia – o stare de fapt.
Suntem receptivi la frumos, la sublim, la divinitate prin natura noastră umană, astfel că, de cele mai multe ori violenţa de limbaj ne zgârie auzul, ne ofensează, ne agresează simţurile. Ne revoltăm. Este firesc. Normal. Şi-atunci de ce defilam “cu inimă deschisă” sau, mă rog, cu pretenţii de absolută sinceritate? Doar pentru că astfel părem mai oneşti? Poate. Pentru că adeseori diplomaţia este văzută ca o artă a minciunii. Posibil. Greşit, dar posibil.
Nu ne costă nimic să şlefuim puţin marginile unei opinii, să îmblânzim tonul unei afirmaţii. Nu ne costă nimic să ne punem în locul celui care încasează “adevărul suprem” aruncat în faţă ca o piatră. Şi, cu siguranţă nu ne costă prea mult să ne abţinem uneori de la comentarii. Preţul poate să fie doar vanitatea de a face paradă cu excepţionala inteligenţă pe care o avem în posesie. (Da, asta a fost o ironie!)
Uneori mă întreb: dacă pentru fiecare vorbă bună ai primi câte o bancnotă, atitudinea ţi s-ar schimba ca prin magie? Mă întreb şi îmi vine să râd. Iartă-mi monologul interior (sesizezi nuanţa?)
Vorbeşte-mi frumos. Contul tău din bancă este în siguranţă, nu eşti taxat la minut pentru delicateţe. Dacă părerile tale nu coincid cu ale mele nu este o crimă, dar nu te erija în judecător şi călău al libertăţii mele de a gândi. Pentru Dumnezeu, suntem diferiţi, nu mărşăluim prin viaţă ca nişte marionete trase la indigo. Oferă-mi opinia ta atunci când ţi-o cer, încercând să nu uiţi că nu eşti deţinătorul absolut al unor adevăruri supreme.
Şi te rog, stimat coleg de existenţă, dacă nu eşti capabil să-ţi nuanţezi afirmaţiile, să nu mă pălmuieşti verbal doar pentru că ai impresia că îţi stă minunat făcând-o, mai bine minte-mă. Sau taci, pur şi simplu.Prefer minciuna sau tăcerea unui adevăr pe care nu l-am cerut şi pe care nu eşti în măsură să mi-l oferi.
Eu sunt capabilă să îmi asum riscurile de a-mi trăi viaţa cu eleganţă! Si diplomaţie. Mă-nclin…

111_1

Anunțuri