Când Oana Arion a publicat acest volum – în prima ediție, cu acea copertă albastră –, când am aflat ce fel de personaje va conține povestea ei, mi-am spus că este necesar să-l adaug pe wishlist-ul meu. Am făcut-o în secunda următoare, dar până să reușesc să mi-l achiziționez, a mai trecut un timp în care scriitoarea a publicat și al doilea volum, și când am văzut că s-a ajuns și la cel cu numărul trei, m-am enervat și – ca să o spun așa – am pus piciorul în prag. Așa că la lansarea părții a treia, la Târgul de Carte Gaudeamus din 2016, mi-am cumpărat Ultimul viking. Și de atunci și până în momentul în care m-am apucat să citesc cartea, am privit-o numai cu o sumedenie de întrebări care mi se roteau prin toate părțile prin cap.
După ce am citit titlul, după ce am văzut coperta, mi-am spus că „Nemuritor” va fi, cu siguranță, seria care mă va împinge de la spate să încep să urmăresc serialul Vikingii. Dacă a reușit sau nu, veți afla la finalul recenziei. (Auzi la ea, să așteptați până la final! Dar cine se crede? Vă zic eu, a făcut-o! I-a plăcut atât de mult cartea asta, încât primul lucru pe care l-a făcut după ce a terminat-o de citit, a fost să caute serialul pe net! E disperată fata!) Oricum, vă transmit de pe acum, dacă sunteți și voi în situația în care m-am aflat eu în urmă cu ceva timp, vă îndemn să citiți toată recenzia, deoarece – cine știe? – poate voi reuși să vă conving să vă comandați cartea; sau pe toate care au fost, până acum, publicate la Librex.
Pe Oana Arion am reușit să o întâlnesc – dacă nu mă dezamăgește memoria – de două ori; prima dată când Monica Ramirez a lansat Recviem pentru un asasin și atunci când autoarea a lansat al treilea volum al seriei „Nemuritor”, Dincolo de timp, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, de anul trecut. Aveam o siguranță că o să-mi placă ceea ce scria, prin prisma personalității ei, prin faptul că este un om pe care l-ai putea recunoaște cu ușurință într-o mulțime uriașă. De o veselie molipsitoare și cu un zâmbet care nu-i lipsește niciodată de pe buze, m-a făcut să ajung la concluzia că nu voi găsi clișee în cartea ei. De ce, vă întrebați? Pentru că un astfel de om – plus că am experimentat și cu alți scriitori – nu ar putea scrie niciodată ceva banal, simplu și fără personalitate. Iar cu asta cred că am spus tot, pentru a-mi argumenta siguranța pe care o am.
Anunțuri