Am citit o pagină, două, trei și  deja am uitat câte pagini am tot întors. Am uitat, căci povestea m-a captivat total, stilul m-a atras, acțiunea mă ținea cu sufletul la gură, personajele mă încântau, iar iubirea..Hmmm! Iubirea plutea în aer, am simțit-o.

Am renunțat să mă mai chinui să scriu despre carte – să scriu despre ea altceva sau ceva mai mult decât ”mi-a plăcut, e o carte bună. O recomand”, căci nu mi-am dorit să fie nimic forțat, nimic pompos doar de dragul de a impresiona cititorii și autoarea romanului. Mi-am permis luxul să rămân captivă în povestea iubirii fantastice, asezonată cu acțiune, situații limită, sânge, pasiune, moarte, dorințe, secrete și lupte crâncene.

Am recitit cartea și iată-mă scriind aceste rânduri pe care le numesc recenzie, dar să știi că nu este o recenzie – nu știu să scriu recenzii, știu doar să simt cartea pe care o citesc și mai apoi să-mi las sufletul să scrie ce simte.

Cartea Ultimul viking, de Oana Arion am simțit-o, am trăit-o, dar m-a și simțit, m-a trăit, și m-a condus într-o lume mirifică, total necunoscută, dar foarte atractivă, spectaculoasă, colorată, plină de emoții de tot felul.

Cititi articolul integral aici

Anunțuri