1.Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.

Am multe amintiri din vremea copilăriei mele: stejarul din curtea bisericii cu care se învecina casa bunicilor, discurile cu poveşti, bicicleta albastră şi patinele cu rotile, prăjitura “Primăvara”. Nu ştiu dacă vreuna dintre aceste amintiri m-a marcat fundamental, dar cu singuranţă îmi revin în minte câteva momente amuzante. De exemplu îmi rodeam cu abnegaţie şi dăruire unghiile. Părinţii mei au încercat să mă convingă în fel şi chip să renunţ la acest “hobby”: “Onuţa, nu-i frumos, de acum eşti domnişoară (aveam vreo cinci sau şase ani)”, “Oana, dacă te mai prind cu mâna în gură, te ciufulesc!”, dar nimic nu a funcţionat. Asta până într-o zi când a venit în vizită feţita unor prieteni. Mi s-au umplut ochii de lacrimi de invidie: avea bocanci (bocanci, oameni buni!!!), o rochie înflorată cum mai văzusem doar în revistele Burda (ţineţi cont că asta se întâmpla cam prin 1985) şi cele mai drăguţe unghii date cu lac incolor. Salivam, la propriu. O chema Emi, am urat-o cu o patimă mistuitoare, dar, datorită ei, din seara aceea nu mi-am mai ros unghiile. Ca o completare a poveştii, ţin să precizez că am primit prima mea pereche de bocanci abia când am intrat la liceu.

Cititi articolul integral aici

Anunțuri