Sursa: https://natasaalinaculea.com/2016/05/24/interviu-cu-oana-arion/

Interviu cu Oana Arion

Înainte de a vă spune de ce trebuie să citiți cartea Ultimul Viking (recenzia în weekendul acesta), vă invit să o cunoașteți pe Oana, o autoare care vă va suprinde și vă va face să vă doriți să citiți mai mult fantasy sau să începeți să citiți fantasy!

1. Cine eşti tu, Oana?

Cum, nu ştii? Hmm… sunt Oana, doar Oana, o femeie normală, cu un soţ şi două pisici, care trăieşte într-o casă veche de cărămidă, cu uşi franţuzeşti, o femeie cu vanităţi şi orgolii, cu visuri şi care îşi roade unghiile atunci când este nervoasă.

2. Ce înseamnă să fii autor publicat în România?

Din punct de vedere material înseamnă “cooperativa munca în zadar”. Din punct de vedere emoţional este uluitor. Da, uluitor. Faptul că un autor român este citit şi apreciat este fabulous, având în vedere piată de profil din România.

3. Ce cărţi ai scris? Cum le-ai scris?

Lucrez la o serie fantasy care se numeşteNemuritor. Primul volum “Ultimul viking” a fost publicat în noiembrie 2015, iar în prezent pregătesc lansarea celui de-al doilea volum. Proiectul este “măreţ”, în sensul că seria va avea cinci părţi. Timp să fie! Cum scriu? Nu am o reţetă sau tabieturi. Scriu atunci când îmi vine cheful, când vreau, când pot.

4. Pentru cine scrii?

Pentru mine, în primul rând.

5. Ultima carte citită? Dar prima?

“Triplu H” de Corina Cîndea ar fi ultima. Prima carte? “Povestea toporaşului”. Îmi amintesc perfect cartea: avea coperta cartonată şi lucioasă şi nişte poze tare frumoase. Eram în prima vacanţă de iarnă, la bunici şi ţin minte că am avut o senzaţie extraordinară în momentul am terminat cele treizeci şi ceva de pagini, de parcă aş fi urcat un munte şi ajunsesem în vârf. Nimeni nu mai făcuse ce făcusem eu!

6. Un citat din cărţile tale?

Chiar nu îmi vine în mine vreun citat “memorabil”. Alege tu unul…

7. … voi alege în weekend, te țin în suspans! Care este cel mai impresionant mesaj primit de la cititorii cărţilor tale?

Oh, au fost atât de multe! Sinceră să fiu am ţopăit pentru fiecare mesaj, pentru fiecare recenzie. Ca o glumă, una dintre cititoarele mele mi-a scris ceva la modul “va mulţumesc pentru că existaţi şi pentru că scrieţi cărţi atât de frumoase”(mesajul m-a emoţionat până la lacrimi şi l-am citit şi recitit de parcă ar fi fost o scrisoare de dragoste). Nu am avut de lucru şi i-am povestit soţului meu. Vreo două săptămâni nu am auzit decât “doamnă autoare, va mulţumesc pentru că existaţi, dar nu mâncăm şi noi ceva azi?” sau “ nu mai am tricouri curate, dar nu este nicio problemă, va mulţumesc pentru că existaţi”!

8. Cum era copilul Oana?

Toată lumea îşi aminteşte că eram vorbăreaţă şi drăgălaşă. Eu îmi amintesc doar că eram teribil de timidă. Pe urmă mi-a trecut. Hai să îţi povestesc ceva haios: mama mea este foarte, foarte frumoasă. Întrebarea copilăriei mele a fost “Vaiiii, ce frumoasă este mama ta. Tu cu cine semeni?” Da, eu semăn cu tata! Îţi dai seama că aş fi putut dezvolta foarte uşor un complex, dar eram atât de mândră că semăn cu tata, încât turuiam tot felul de chestii despre el. Era şi încă este eroul meu.

9. Calitatea ta de care eşti cea mai mândră? Defectul pe care l-ai corija?

Oh, am atâtea calităţi! Glumesc! Nu ştiu, cred că încrederea în mine, optimismul. Sunt mândră de ceea ce sunt. Un defect? Cred că încăpăţânarea excesivă.

10. Ce-ţi place să primeşti cadou?

Argint, în orice formă. Şi cărţi.

11. Ai vreun regret?

Nu prea. Mi-am asumat majoritatea deciziilor.

12. Cum trebuie trăită viaţa?

Habar n-am. Fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum crede de cuviinţă. Eu râd.

13. Un mesaj pentru cititorii acestui site?

Rămâneţi frumoşi!

oana arion

Oana Arion (autoarea seriei NEMURITOR)

Anunțuri