Sursa: https://bookysme.wordpress.com/2016/08/23/te-voi-gasi-nemuritor-2-oana-g-arion/

Te voi găsi (Nemuritor #2) – Oana G. Arion (recenzie)

14055537_1154491391260883_194175232_n

Mai întâi de toate, doresc să-i mulțumesc autoarei pentru șansa de a citi manuscrisul celui de-al doilea volum al seriei Nemuritor, Te voi găsi!

Gândurile mele

Am observat că, în cărțile Oanei, aceste prime două volume, misterul se simte ca la el acasă. Nici când ai ajuns la final, acesta nu s-a lăsat elucidat complet, provocându-te constant să-ți regândești scenariile imaginate pe mai departe. Și pot să pun pariu cu voi că ne surprinde, în majoritatea cazurilor, cu ceva la care nu ne așteptam vreodată. Este atât de imprevizibilă și de jucăușă acțiunea, încât nu prea ai șanse să ghicești ce va urma în continuare. Asta dacă nu cumva ești vreun cititor de gânduri, pentru a putea scormoni prin colțișoarele întunecate ale minții autoarei, să vezi ce se mai perindă pe acolo.

Am citit cartea mult prea repede din punctul meu de vedere și nu pot să spun decât că m-a lăsat fără cuvinte la propriu, nu doar la figurat. Nu mai spun că am terminat-o de citit chiar cu foarte puțin timp înainte ca bateria de la telefon să se ducă! Cred că nu a suportat nici ea faptul că lectura s-a sfârșit deja. Și mi-au dat lacrimile! Dar nu din cauza asta, cât pentru un moment din carte ce îmi pusese capac. Bine că a fost mai mult o sperietură, că altfel chiar nu știu ce aș fi făcut. Probabil s-ar fi ajuns cu mine la ușa Oanei și nu cred că ar fi ieșit bine…pentru ea sau, poate, pentru una din pisicile sale. Deși, dacă mă gândesc mai bine, sărăcuțele chiar nu au nicio vină.

Înainte să pătrundem cum trebuie în acest volum, haideți să ne aducem puțin aminte de ce s-a întâmplat data trecută. În prima carte, Victoria renunță la job-ul ei de medic veterinar și revine în orășelul natal pentru a prelua o afacere de familie – o veche cafenea, al cărei nume va fi Coquette. Până aici, totul pare cât se poate de normal.

Dar când, într-o noapte târzie, pe o alee întunecată de lângă Coquette, un necunoscut îi moare în brațe, lăsându-i o monedă străveche de argint de care trebuie să aibă mare grijă, lucrurile încep să se complice. Iar tot ce credea Victoria că este doar o plăsmuire a imaginației altora, devine cât se poate de real. Și periculos.

„Și mai erau ei, bărbați care au apărut treptat în viața mea, ființe care făceau parte din acea lume ascunsă oamenilor normali. Eu – care până mai ieri râsesem în gura mare la auzul poveștilor despre vampiri, vârcolaci și adolescenți supranaturali – găzduiam azi în micul meu apartament o „creatură a nopții”, pe Arrio cel frumos și întunecat, al cărui bun prieten era un berseker nemuritor. Ce ziceți de asta?”

Finalul primei cărți anunță plecarea lui Arrio cu Ian pentru a răspândi comoara blestemată prin diferite colțuri ale lumii, iar cea de-a doua carte ne surprinde cu dispariția vampirului chiar când cei doi, ajunși la sfârșitul călătoriei, se îndreptau spre casă. În aceste momente de cumpănă, Victoria se gândește la toate scenariile posibile și imposibile, luând în considerare și părăsirea ei pentru o altă femeie, o posibilitate ce se dovedește, mai târziu, a fi exclusă din ecuație.

Ian, cunoscând-o prea bine pe aceasta, o anunță că are un zbor spre Lyon chiar în seara respectivă. Îndrăgostită până peste cap și îngrijorată până-n măduva oaselor pentru scumpul ei Arrio, tânăra nici nu stă prea mult pe gânduri și pleacă să-și găsească iubirea, rugându-se din tot sufletul ca bărbatul să fie în viață. Și astfel că femeia se abandonează total inimii, lăsând rațiunea ce o caracteriza odinioară de o parte, fiind în stare de orice pentru a-l salva pe vampir.

„Trăgând în piept aerul curat am zâmbit. Nu ştiam unde erau ceilalţi, dar în momentul acela mă simţeam cu adevărat egoistă şi prea încântată de propria stare de bine ca să îmi mai pese. Erau cu toţii fiinţe supranaturale, deci îşi puteau purta singuri de grijă.”

Pe parcursul acestui joc periculos, avem de-a face cu tot felul de chestii dubioase și imprevizibile. Nu știi când scapi de un tip pe cale să te omoare, că imediat dai de un altul care are exact același scop. Nicăieri nu te mai simți în siguranță. Când te gândești că ar trebui să fie tocmai invers, tot cei răi te găsesc, indiferent unde te-ai afla.

Nu vă voi dezvălui mai multe din ce se întâmplă, deoarece vreau să vă las să descoperiți singuri.

Apar noi personaje, mai bine zis ființe supranaturale, în peisaj, ceea ce te face să te întrebi ce alte creaturi mai urmează să-ți iasă în cale data viitoare. Unele dintre acestea îi vor ajuta să-l găsească pe vampir, chiar dacă rasele lor au „puncte de vedere diferite” asupra lumii, altele vor face tot ce le stă în putință pentru a-i omorî, iar restul, cam puțini ce-i drept, par că nu sunt de nicio parte a baricadei. Dar cu toții cunoaștem că aparențele pot fi înșelătoare, nu?

Un personaj feminin care mi-a plăcut tare mult, deși la început am fost puțin cam sceptică în privința ei, este Serena. Tânăra este o elfiță! Aceste creaturi se atașează rapid de persoanele pe care le plac, sunt plini de afecțiune (să nu te mire, dacă te mai trezești cu câte o îmbrățișare din partea lor, atunci când te aștepți mai puțin), dar sunt și tare cruzi, ucigând cu sânge rece pe cei care le vor răul sau le rănesc apropiații.

„Mă uitam fascinată la noua venită: puţin mai înaltă decât mine, suplă şi frumos proporţionată, se mişca într-un fel fluid şi graţios, ca şi cum articulaţiile sale ar fi fost unse cu un ulei special şi magic. Nu ştiam dacă să o urăsc sau să o admir. Până la urmă m-am decis pentru a doua variantă. În definitiv, ea era cea care, măcar în teorie avea să ne ajute să descifrăm misterul dispariţiei lui Arrio.”

De la prima ieșire cu Victoria, așa ca între fete, mi-am dat seama că totul o să fie bine și că nu aveam de ce să-mi fac griji în legătură cu ea. Mi se pare o tipă simpatică foc, amuzantă și nebună. Dar nu o întrece pe Victoria! La câte a făcut în acest volum fătuca asta, e greu să o depășești.

O altă apariție, a cărei prezență m-a cam enervat când a apărut prin zonă, este Einar. Acesta este o altă ființă supranaturală – un nefilim, fiind pe jumătate nemuritor. Este un fel de vânător, deoarece se ocupă de alte creaturi, cum ar fi vampirii. Tipul lucrează pentru Elatha, un fomor, acesta fiind tot un nemuritor. Revenind la Einar, a ajuns să-mi placă puțin de el ca persoană și nu mi se mai pare un ciudat. Chiar mi se pare un tip pe cinste, iar legătura care începe să se întrevadă la orizont între el și Serena nu m-ar deranja absolut deloc. Dar asta depinde doar de Oana, dacă va fi ceva durabil între ei.

2b9d8970aa2f18385bcb391550ca6e6c

Bineînțeles că, pe la început, am crezut că s-ar putea lega ceva între Serena și Ian, dar n-a fost să fie. Asta e! N-a găsit încă fata potriviă pentru el. Totuși, au fost ceva momente pe aici ce m-au făcut să cred că simte ceva mai mult pentru Victoria. Eu sper să mă înșel. Arrio este cel care i se potrivește mănușă și n-o vreau în preajma altuia, chiar dacă acela e Ian.

Poate că este doar o afecțiune de prietenie sau admirație și mândrie pentru cum a făcut față presiunii, dar și o combinație de furie și enervare pentru prostiile pe care le făcea. Nu pot să îl condamn. La unele faze, îmi venea și mie să o bat, să o leg de-o creangă și să o las să atârne cu căpățâna în jos o săptămână întreagă. Ceea ce m-a surprins însă, a fost faptul că unele tâmpenii se terminau neașteptat de bine, atât pentru ea, cât și pentru restul găștii. Habar n-am cum reușea asta, dar te dădea gata prin ceea ce îi trecea prin cap! Așa noroc să tot ai!

„- Eşti curajoasă, domnişoară.

– Mi s-a mai spus. Dar vă rog să nu confundaţi curajul meu cu inconştienţa. Poate că nu vă cunosc întreaga istorie şi nu sunt la curent cu întâmplările, pe care le bănuiesc extraordinare, din viaţa dumneavoastră, dar nu îmi este teamă. Nu pot muri decât o singură dată, pe când greşelile le pot repeta la nesfârşit. Mi le asum. Într-un anumit fel vă înţeleg dorinţa de a trăi în anonimatul acesta poleit. Ceea ce nu înţeleg este de ce pretindeţi de la noi să jucăm un joc în care nimeni nu crede.

Îl vedeam cu coada ochiului pe Ian, care mai avea puţin şi ţâşnea spre tavan de mânios ce era.

– Mă crezi ipocrit? întrebă fomorul rezemându-şi braţele de masă şi aplecându-se în faţă ca să mă vadă mai bine.

– Ipocrit? Nu. Dar bănuiesc că v-aţi jucat atâta vreme cu vieţile celorlalţi, încât aţi ajuns să confundaţi jocul cu realitatea. Probabil că este greu să fii lider, am adăugat eu ca o concesie făcută gazdei. […]

– Ai dreptate. Ai perfectă dreptate. Eşti una dintre puţinele persoane care au avut curajul să îmi vorbească astfel. Celelalte nu mai sunt în viaţă ca să poată povesti, adăugă el, însă o făcu pe un ton glumeţ.”

Elatha ăsta, pe vremuri regele fomorilor, care, în prezent, trăiește ascuns printre oameni, mi se pare cel mai ciudat dintre toți. Și acesta e înconjurat de mister și nu ni se dezvăluie prea multe detalii despre persoana sa și despre intențiile sale. Sunt sigură că, până la finalul seriei, o să mai auzim de el și nu mă pot abține să nu mă întreb dacă, mai târziu, acesta o să le fie într-adevăr prieten sau o să le devină dușman. Ultima variantă nu îmi surâde mai deloc, dar cine poate știi ce se va mai întâmpla pe parcurs? Să sperăm că n-o să întâmpinăm mari probleme cu el.

Arrio nu prea a fost prezent în carte, având în vedere că a cam dispărut, iar toată acțiunea poveștii s-a bazat pe găsirea sa. Totuși, consider că a fost suficient cât a apărut, putând s-o vedem pe Victoria într-o nouă lumină. O variantă a ei mai puternică, mai devotată, mai curajoasă, mai încăpățânată, mai nebună și mai periculoasă ca oricând. Deși nu prea vreau asta, deoarece îmi trece prin minte tot ce e mai rău, urmează rândul lui Arrio să o găsească, fiindcă ea a făcut-o deja. Și a făcut-o cum a știut mai bine, chiar dacă au fost momente în care nu puteai să fii de acord cu ea.

„- Mi-ai spus odată că, indiferent ce se va întâmpla, chiar dacă vom rătăci drumul, mă vei găsi. Eu te-am găsit. Sper să mă găsești și tu pe mine.”  

Nu mă așteptam ca Liam să fie deja cu cineva, dar mă bucur pentru el. Sper să le țină și să fie fericiți! Între el și Victoria se legase ceva înainte, ca urmare a blestemului comorii, și astfel bărbatul fusese puternic atras de ea. Dar, acum, odată ce monezile de argint au fost împrăștiate, totul a revenit la normal. Aproape totul. Amândoi împărtășesc o prietenie frumoasă și atât.

Nu de multe ori îmi venea să arunc telefonul, atunci când Victoria mai făcea ceva caracteristic ei, dar m-am ținut tare. În acest volum, a fost o mare inconștientă și încă nu-mi vine să cred cât de mult noroc a avut fata asta, de a scăpat basma curată în fața unor tipi care i-ar fi putut tăia beregata, înainte ca măcar să clipească.

Cum am spus ceva mai sus, femeia aceasta e nebună rău de tot! Nici nu vreau să mă gândesc ce o să urmeze în continuare, ce alte prostii o să mai facă. Dacă în prima carte, rațiunea ei încă o mai ținea pe loc, aici, inima și instinctul sunt cele care preiau comanda în totalitate și îi conduc în mare parte acțiunile.

746c19233b7078bb224c2b8b239199d1

La finalul primului volum, Arrio i-a oferit sângele său, astfel creându-se o legătură mult mai profundă între ei: „- Acum suntem legați. Te voi găsi oriunde ai fi, iar tu mă poți găsi pe mine.” Iar această legătură o va ajuta să-l găsească, dobândind chiar ceva puteri pe care nu le poate controla pe de-a-ntregul deocamdată. O să descoperiți voi ce poate să facă cu ele.

Mă gândesc că în următorul volum, va începe să facă ceva antrenamente pentru a le putea stăpâni mai bine, altfel își va solicita prea mult corpul și mintea și nu va ajunge nicăieri. Și mai sper, din tot sufletul, să nu mai acționeze așa de nesăbuit cum a făcut-o acum. Nu se știe când norocul o va părăsi. Dacă a murit o dată și a fost readusă la viață, asta nu înseamnă că se mai poate întâmpla din nou. Ulciorul nu merge de două ori la apă.

„- La început au fost doisprezece. Doisprezece răsculaţi care au primit blestemul lui Freyr. Au fost numiţi “ucigaşii luminii”. În timp, după ce au creat şi alţi vampiri s-au organizat în familii sau linii de sânge, fiecare dintre acestea purtând numele unui vampir originar. Astăzi mai sunt doar cinci familii: Damnor, Ialele, Noor-Taa, Lilith şi Naosi, cea din care face parte Arrio. Fiecare familie are un simbol. Ialele are o coroană de aur, Noor-Taa un clopot de smarald, Damnor – două suliţe încrucişate, Lilith un şarpe, iar Naosi un trandafir roşu.”

Un alt aspect care mi-a plăcut mult a fost documentarea în privința legendelor și miturilor pe care autoarea le-a făcut, intrigându-te tot mai mult cu lumea ființelor supranaturale. De asemenea, locurile pe care personajele noastre au fost nevoite să le ia la pas pentru a-l găsi pe Arrio, par de-a dreptul magice, ireale. Pe parcursul lecturii, ni se dezvăluie și versurile cântecului pe care Ian îl îngânase în prima carte, atunci când a condus-o pe Victoria în ascunzătoarea comorii, pentru a se elibera de blestemul monedei de argint. Un fragment în acest sens, găsiți pe site-ul autoarei, chiar aici.

De altfel, stilul Oanei este unul foarte șic, amuzant și prietenos, ușor ironic, un stil ce aruncă scântei și te face instantaneu să cazi în plasă. Iar nouă ne place tare mult când se întâmplă asta.

Un volum care ne plimbă prin locuri de poveste, destinații pline de magie, ritualuri străvechi și ființe supranaturale. Un volum impregnat cu mister și speranță, în care prezența feminină, o mică războinică, se lasă condusă de dragoste și de o încăpățânare, deseori prostească, doar pentru a-și salva sufletul pereche.