Sursa: https://natasaalinaculea.com/2016/05/28/ultimul-viking-recomandare/

Ultimul viking – recomandare!

Precizare! Eu nu mă uit la desene animate și nu citesc vreo carte fantasy – asta vă spun din startul startului. Nu că aș avea ceva împotriva lor, Doamne-ferește, dar asociez aceste preocupări cu adolescența sau cu adulții neîntregiți (a se înțelege imaturi). Și cum credeam eu că nu mă mai poate suprinde ceva, iată ce s-a întâmplat…

S-a întâmplat Ultimul viking!

Aveam cartea Ultimul viking (autoare Oana Arion) de vreo opt luni, zăcea în bibliotecă lângă alte cărți necitite, din mai multe motive, cel mai important: lipsa de timp, dar și de interes. Nu știu cine m-a pus să asociez imediat titlul cu Cântecul nibelungilor sau vreo altă carte de același gen (excelente pentru adolescența mea și-atât). Dacă știam că sunt vampiri în carte, poate o citeam mai degrabă, recunosc, sunt fascinată de ei și-am văzut toate filmele cu sugăcioșii ăștia, inclusiv alb-negru și cu sunetul pocnit.

Ce știam despre Oana până atunci, mai nimic, o tipă care se amuză ușor și zice des „cici”, care stă bine la engleză (cu slanguri cu tot) și care m-a făcut să mă simt tâmpă, scriindu-mi ceva de genul „Eu sunt Oana, aka Cici”. A trebuit să întreb colega de birou dacă știe ce-i aia aka. Răspunsul a fost cam așa:  „–Cum nu știi, fată? As known as! Toată lumea știe, e ca lol sau brb”.

Puțin confuză, am declarat începerea lecturii, dar nu din acest motiv.

N-o să mă exprim elegant, dar asta este. Am început să o citesc la… budă. Începutul, vreo patru-cinci pagini nu m-a dat pe spate, dar cunoșteam fata și-am zis că dau gata cartea măcar de curiozitate. Am avut noroc și de o plecare la munte, unde, din cauza sau datorită unei ploi mocnite și insistente, am stat în casă și mi-am continuat lectura.

Mai întâi m-a prins, apoi Victoria început să mă calce pe nervi –  o și vedeam făcând sex cu toți vampirii, vikingii, vârcolacii și gândacii de bucătărie, pe unul nu-l scăpa. Victoria-i protagonista, da?

Faza doi, am început să râd la carte și ea la mine. De ce? Citez:

Arrio s-a întors spre mine. Avea gura deschisă într-un rânjet înfiorător. Doi canini lungi, ca de fiară, au scânteiat alb. Am considerat că era timpul să leșin puțin. Și, chiar am făcut-o, căzând ca un copac retezat.

Un alt citat, mai romantic:

Simțeam colții lui Arrio zgâriindu-mi pielea și limba lui ciudat de rece mișcându-se ritmic pe mica rană. Deodată, ochii lui argintii s-au deschis larg și în ei am citit o disperare profundă, o luptă între dorința de a se opri și neputiința de-a o face.

Ce să vă mai spun, peste alte câteva 50 de pagini adoram cartea ca nimeni alta. La un moment dat, n-am mai rezistat, o sun pe Oana (pentru prima dată) și-i spun fără heloul de pamplezir:

  • „Fată, dacă nu-mi rămâne Victoria cu Arrio, mă supăr pe tine, așa să știi! Te superi și tu pe mine că am început să o citesc la budă?”

… si răspunsul prompt al Oanei:

  • „Nuuu, sunt onorată chiar!”

… și râsete și hihihi-uri, de-ale noastre.

Restul conversației îl păstrez pentru noi două, asta dacă nu ne publicăm memoriile într-o zi, să avem de ce râde cu toții.

Revenind la Ultimul viking (prima parte a seriei Nemuritor)… acțiunea este fascinantă, complexă, ca un ghem de lână smotocit bine de-o mâță, suprinzătoare, erotică (pe alocuri) și ce să mai spun, are și amor nebun – fix ingredientul care m-a cucerit imediat ce-am început să înțeleg povestea!

Apropos, creează Oana niște tipologii de bărbați… ah!… unul și unul… ceea ce m-a făcut să mă întreb nostalgic:

  • Oare bărbații mișto sunt doar cei creați de imaginația femeilor?

Vă las pe voi să răspundeți la întrebarea asta, chiar mi-ar plăcea să stăm la dezbateri până ajungem și la Mr. Darcy (motivul principal al ridicării standardelor noastre feminine).

Cu alte cuvinte, am rupt cartea-n două și m-am simțit ca atunci când descopăr ceva genial și-s foarte mândră de mine. Mai este nevoie să spun că de-abia aștept continuarea?

Nu vă scriu mai multe citate din carte și nici n-o să dau de gol deznodământul acestei prime părți, dar vă spun atât, cred că am dat de-o scriitoare care, dacă a reușit să mă facă să dau paginile cu-atâta intensitate, este o adevărată scriitoare.

Aveți recomandarea mea caldă, ba nu, 101 de recomandări calde,  cu sinceritatea-mi obișnuită, ce știu că o citiți printre rânduri.

 

A voastră,

Natașa Alina Culea